TEHNOLOGIE: Materii prime inovative pentru industria de panificaţie (38)
FĂINA DIN SEMINȚE DE DOVLEAC
Dovleacul este o plantă anuală ce aparține familiei Cucurbitaceae, genului Cucurbita, fiind disponibilă în diferite forme și dimensiuni, cu culori portocalii atractive în întreaga lume. Este originar din America, semințele de dovleac fiind foarte apreciate în rândul multor triburi americane indigene, care le-au prețuit atât pentru proprietățile lor dietetice, cât și pentru cele medicinale.
