VPP este un program global pentru parteneri al cărui obiectiv este de a oferi siguranță clienților că integratorii și companiile VPP oferă servicii care reflectă nivelul de vârf al calității ABB.
„Ne mândrim că suntem prima companie din România recunoscută ca VPP ABB pentru automatizări cu roboți”, a declarat Romeo Turleanu, CEO și fondator Trieurodata. „Acest parteneriat cu ABB este pentru noi o recunoaștere a excelenței echipei de Robotică, dar și a activității întregii companii, pentru că vorbim de proiecte complexe în care sunt implicate și echipele de proiectare, automatizări, software”.
„Este rezultatul colaborării de succes a două companii tehnologice cu scopul de a oferi clienților lor soluții mai bune pentru afacerile lor prin expertiză comună și cele mai avansate tehnologii de automatizare”.
„Soluțiile de ultima generație sunt esențiale în activitatea noastră de integrator de sisteme de automatizare, iar parteneriatul cu ABB ne oferă nouă accesul direct la resursele și expertiza ABB și clienților noștri încă un motiv pentru a le susține increderea acordată.”
„Proiectele noastre de automatizări cu roboți au o adresabilitate largă, practic marea parte a proceselor pot fi automatizate, echipa noastră de Robotică având în portofoliu proiecte de paletizare, alimentare CNC, manipulare (pick & place) etc. Roboții ABB pot gestiona orice aplicație robotică, având și o gamă largă de opțiuni de sarcină utilă și de acoperire.”
„Colaborarea cu Trieurodata a început în urmă cu 3 ani și a fost o călătorie cu multe provocări și eforturi depuse de ambii parteneri”, ne-a transmis și Dorina Bozga, Channel Partner Manager Robotics & Discrete Automation ABB.
„Ne-am bazat pe încredere, transparență, integritate, pe deschiderea spre inovații și o colaborare foarte bună cu colegii Trieurodata de la departamentul tehnic și comercial. Acest parteneriat a avut ca scop principal dezvoltarea unor proiecte care să aducă plus valoare și beneficii pe termen lung clienților, satisfacția acestora fiind obiectivul partenerul nostru. În acest sens, urăm mult succes Trieurodata-ABB Value Provider-Robotics.”
DESPRE ABB VPP (VALUE PROVIDER)
Programul ABB Value Provider este un program global ABB pentru parteneri.
Programul de autorizare este o procedură prin care ABB garantează că serviciile pe care clientul le primește de la furnizorii VPP ABB sunt la același nivel cu calitatea produselor ABB, atât global, cât și local. Odată autorizați ca VPP, partenerii ABB au cunoștințe aprofundate despre piețele locale și sunt familiarizați cu produsele și procesele definite ABB.
Beneficiile clienților
Clienții știu că furnizorii de valoare ABB au investit timp și resurse pentru a deveni mai informați despre produsele, instrumentele și procesele ABB. Prin urmare, ei sunt mai potriviți să ofere sfaturi despre modul în care produsele lor sunt aplicate în mediul utilizatorului final.
Clienții știu că ABB VPP au acces la cele mai recente instrumente și resurse ABB, inclusiv actualizări de produse, note de service, produse noi etc.
Cu aceste avantaje, susținute de cunoștințele lor îmbunătățite despre produse și procese, furnizorii de valoare ABB pot aborda cele mai presante provocări de producție ale clienților lor în cel mai bine informat mod.
DESPRE TRIEURODATA
CLIENȚII NOȘTRI, MEREU PE PRIMUL PLAN
În 2005, Trieurodata a fost fondată pentru a oferi valoare mai mare afacerilor clienților prin soluții de automatizări ale proceselor.
De la soluții de identificare automată și marcare la soluții inovatoare de Robotică sau software customizat, de mai bine de 15 ani, ajutăm clienții să își maximizeze productivitatea și să rămână astfel competitivi într-o piață în continuă evoluție.
În acest timp, tehnologia și afacerea noastră au evoluat. Trieurodata a crescut considerabil, atât ca echipă, cât și ca număr de soluții oferite pentru clienți din industrii variate. Cu toate acestea, abordarea noastră centrată pe client a rămas o constantă a felului nostru de a face afaceri.
Am dezvoltat în timp echipa pentru a oferi soluții complete clienților noștri. Avem echipe specializate de ingineri pentru intervenții și mentenanța, echipă de proiectare și automatizări robotice, dar și specialiști în software industrial. În acest fel, oferim mai mult decât un echipament, o soluție completă de automatizare, integrata în linia dvs., care să vă crească eficiența în cel mai scurt timp și cu cât mai puține bătăi de cap. Dispunem și de un depozit de 2.500 mp pentru a păstra echipamente, piese de schimb și consumabile și a le putea livra atunci când aveți nevoie.