1. Pauza de masă și repausul zilnic. Munca în schimburi
În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariații au dreptul la pauză de masă și la alte pauze, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore și jumătate. Pauzele, cu excepția dispozițiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil și din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă.
Salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Prin excepție, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi. Munca în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariații se succed unul pe altul la același post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, și care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activități în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă.
2. Repausul săptămânal
Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern, situație în care salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
În situații de excepție, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în astfel de condiții au dreptul la dublul compensațiilor stabilite de lege pentru munca suplimentară (adică de două ori 75% din salariul de bază).
3. Sărbătorile legale
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: (i) 1 și 2 ianuarie; (ii) 6 ianuarie – Boboteaza; (iii) 7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul; (iv) 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; (v) Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui; (vi) prima și a doua zi de Paști; (vii) 1 mai; (viii) 1 iunie; (ix) prima și a doua zi de Rusalii; (x) Adormirea Maicii Domnului; (xi) 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei; (xii) 1 decembrie; (xiii) prima și a doua zi de Crăciun; (xiv) două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Obligativitatea acordării zilelor de sărbătoare legală nu subzistă în cazul locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității. Salariaților din aceste unități li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
*Acest material prezintă cadrul legal general în materie, fără pretenţii de exhaustivitate pe subiect. Ideile prezentate sunt strict informative și nu elimină necesitatea analizării prevederilor legale expuse și nici pe aceea a consultanţei juridice oferite de un avocat, nefiind un substitut pentru acestea într-o speţă concretă.
Text: Rubrică realizată de av. Achim-Sorin RĂZOARE – colaborator Laurențiu,
Laurențiu & Associates