Procedura ofertei de plată și consemnațiuni

Procedura ofertei de plată și consemnațiunii este o procedură specială aplicabilă în cazul în care un creditor refuză să primească plata de la debitorul său. Această procedură, al cărei scop este liberarea debitorului de obligația sa, nu se referă doar la oferta de plată și la consemnarea sumelor de bani, ci și a bunurilor.

I. Procedura

Creditorul poate fi pus în întârziere atunci când refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător1. Astfel, când creditorul refuză să primească plata de la debitor, acesta din urmă are dreptul de a face o ofertă reală și de a consemna ceea ce datorează.

În acest sens, debitorul îi va transmite creditorului o somație, prin mijlocirea unui executor judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află domiciliul/sediul creditorului, prin care îl invită să primească prestația datorată. În somație se vor arăta locul, data și ora când suma sau obiectul oferit urmează să îi fie predat creditorului.

În cazul în care creditorul primește suma sau bunul oferit, debitorul este liberat de obligația sa. Executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal prin care va constata acceptarea ofertei reale.

Dacă însă creditorul nu se prezintă sau refuză să primească suma ori obiectul oferit, executorul judecătoresc va încheia proces-verbal în care va consemna aceste împrejurări. În acest caz, debitorul, spre a se libera de datorie, va putea să consemneze suma sau bunul2 oferit la CEC Bank – S.A. sau la orice altă instituție de credit ori, după caz, la o unitate specializată, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul judecătoresc care a trimis somația. Procedura de consemnare a sumelor de bani este obligatorie pentru unitatea la care urmează a se face consemnarea și nu poate fi condiționată de existența acordului creditorului. Consemnarea bunurilor se face în condițiile prevăzute de lege. Consemnarea va fi precedată de o nouă somație adresată creditorului în care se vor arăta ziua și ora când și locul unde suma sau, după caz, bunul oferit se va depune.

II. Anularea ofertei reale, urmată de consemnațiune

După consemnare, executorul judecătoresc va constata, printr-o încheiere dată fără citarea părților, efectuarea plății și liberarea debitorului. Încheierea se comunică creditorului în termen de 5 zile de la întocmirea acesteia. În termen de 15 zile de la comunicarea acestei încheieri, creditorul va putea cere anularea acesteia pentru nerespectarea condițiilor de validitate, de fond și de formă ale ofertei de plată și consemnațiunii, la judecătoria în circumscripția căreia s-a făcut consemnarea. Hotărârea poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Debitorul este considerat liberat la data consemnării plății, în afară de cazul în care se anulează oferta de plată și consemnațiunea.

III. Oferta de plată în fața instanței

Oferta de plată poate fi făcută și în timpul procesului, în fața oricărei instanțe, în orice stadiu al judecății. În acest caz, prin încheiere, creditorul este pus în întârziere să primească suma sau, după caz, bunul. Dacă creditorul este prezent și primește prestația datorată, liberarea debitorului se va constata prin încheiere.

În cazul în care creditorul lipsește sau refuză primirea prestației, debitorul va proceda la consemnare conform procedurii menționate la cap. I, iar recipisa de consemnare va fi pusă la dispoziția instanței, care, prin încheiere, va constata liberarea debitorului. Creditorul pus în întârziere preia riscul imposibilității de executare a obligației și este ținut la repararea prejudiciilor cauzate prin întârziere și la acoperirea cheltuielilor de conservare a bunului datorat.

Dacă natura bunului face imposibilă consemnarea, dacă bunul este perisabil sau dacă depozitarea lui necesită costuri de întreținere ori cheltuieli considerabile, debitorul poate porni vânzarea publică a bunului și poate consemna prețul, notificând în prealabil creditorului și primind încuviințarea instanței judecătorești. Dacă bunul este cotat la bursă sau pe o altă piață reglementată, dacă are un preț curent sau are o valoare prea mică față de cheltuielile unei vânzări publice, instanța poate încuviința vânzarea bunului fără notificarea creditorului.

*Acest material prezintă cadrul legal general în materie, fără pretenții de exhaustivitate pe subiect. Ideile prezentate sunt strict informative și nu elimină necesitatea analizării prevederilor legale expuse și nici pe aceea a consultanței juridice oferite de un avocat, nefiind un substitut pentru acestea într-o speță concretă.

Text: Rubrică realizată de av. Achim-Sorin RĂZOARE – colaborator Laurenţiu,

Laurenţiu & Associates

 

Brutarul Cofetarul – Gastromedia – GastroPan – PanGastRo