Concluzia este aceea că plătim, zice-se, pentru anii în care am fost neglijenți și am aruncat aceste ambalaje alimentare la întâmplare. Și nu pot înțelege în ruptul capului de ce plătim toți, de vreme ce, dați-mi voie să vă reamintesc, noi, românii, suntem în urma europenilor „civilizați” cu alimentele semipreparate ambalate la pungi de nylon, recipiente de plastic și apă de izvor sau sucuri bio în peturi sau cutii de tablă.
Ne lipsesc niște zeci de ani, în vreme ce înaintașii noștri se făleau cu abundență de produse ambalate în recipiente ușoare, noi spălam sticlele de lapte și borcanele de iaurt pentru a le da în schimbul unora pline, dacă aveam norocul să le putem cumpăra, uleiul, așijderea, se dădea la porție, pe cartelă, mergeai cu sticlele curate, uscate, pregătite și vânzătoarea îți pompa din bidoane în sticle uleiul. Mezelurile? Cele 10-12 felii de salam erau cântărite și învelite în hârtie, la fel, și brânza. Pâinea nu era ambalată, o luai cum apucai, o „flambai” acasă ca să omori microbii. Punga de nylon era tabu, mai primeai la carne sau la ouă, dacă erau sub un grătar. Sacoșele erau din pânză, rezistente, reciclabile, cusute la mașină din resturi de material, întrucât pe atunci lumea își mai cosea câte ceva la croitor și din resturi de material mai scoteau croitorii câte o sacoșă, o spălai și o foloseai ani, până se rupea. Democrația ne-a prins cu o industrie bogată, poluantă, se zice, așa că am început să renunțăm la sticlărie, fabrici, uzine, minerit etc. Erau poluante, ineficiente, inutile, ca să nu mai vorbim de calitate.
Am început să importăm produse, nu doar alimente și băuturi în plastic, dar și cosmetice, produse de igienă, electronice și electrocasnice, jucării și mobilier, chiar îmbrăcăminte și accesorii din materiale plastice. Ne uităm în jurul nostru să constatăm că până și ferestrele, gura noastră de oxigen, sunt din plastic! Deci, mâncăm plastic, bem plastic și respirăm plastic. Cea mai mare parte din acest plastic nici măcar nu vine de pe continentul nostru, dar plătim pentru el mult mai mult decât ne putem imagina. Din aerul respirat, microparticulele de plastic trec în plămâni, iar de aici nu se mai pot elimina. Substanțele ce compun acest plastic precum ftalații sau bisfenolul A pot trece în sânge, unde provoacă boli cardiovasculare, atacă sistemul imunitar și pe cel nervos, iar pe termen lung diverse forme de cancer. Starea de rău, oboseală, lipsă de concentrare, dureri de cap, amețeli, tulburări hepatice, renale și respiratorii sunt adesea semne de îngrijorare privind aceste substanțe nocive din plastic. Ne-a „năpădit” plasticul după 1989 aș putea spune, iar renunțarea la plastic pare imposibilă de vreme ce decidenții sunt cei ce l-au adus în viața noastră și tot ei sunt cei ce ne trag de acum de urechi.
O altă categorie de poluanți alimentari o reprezintă cea a metalelor grele, iar aici avem circa 40 de compuși, între care avem și metale necesare organismului, dar în cantități mici, cum sunt fierul, cuprul, zincul, chiar și aurul. Când aceste metale depășesc însă limita admisă în organism, produc probleme, dar cele cu adevărat nocive sunt cele care sunt aruncate în atmosferă clipă de clipă, se depun apoi pe sol, pe plante, le inspirăm sau le ingerăm odată cu plantele care le absorb din sol. Cele mai grave sunt emisiile de plumb ale autovehiculelor, dar și cele datorate combustiei
cărbunelui, petrolului, producției de metale neferoase, producerii de oțel și fier, dar și a celei de ciment. În sol, principala sursă o reprezintă fertilizatorii, pesticidele și fungicidele, conțin mercur, cupru, arsen și zinc ce trec în organismele vii prin intermediul alimentelor crescute în solul contaminat. O altă sursă contaminantă o reprezintă apa, datorită deversărilor, activităților întreprinse de stațiile de epurare, canalizărilor și deșeurilor menajere, precum și plumbului din conducte, aceasta poate deveni un dușman de temut al sănătății.
Și în industria prelucrării alimentelor se poate face contaminarea cu metale grele a preparatelor datorită utilajelor, instalațiilor de preparare care sunt de regulă din metal, precum și păstrarea sau conservarea alimentelor în recipiente metalice. Folia de aluminiu utilizată pe scară largă în bucătării de către gospodine, dar și de către preparatorii de alimente specializați este nocivă, s-a constatat că în cazul tratării termice a unui aliment la 200°C, care a fost învelit în prealabil în folie de aluminiu, practică des întâlnită și în cazul alimentelor coapte la grătar, proporția de aluminiu ce trece în aliment este de circa 350%. De asemenea, proporția este substanțială și în cazul în care învelim sau păstrăm alimente acide cum sunt fructe, sosuri, conserve diverse, chiar și netratate termic, în recipiente din aluminiu sau învelite cu folie de aluminiu. Venim în contact oricum cu aluminiul prin intermediul tuburilor în care păstrăm pasta de dinți, a cremelor și unguentelor farmaceutice și cosmetice, o mulțime de obiecte casnice și de decor, de altfel, în mediul în care trăim, aluminiul ocupă o treime din elementele chimice întâlnite în jurul nostru, iar o cantitate de circa 1 mg de aluminiu per kg/corp este neglijabilă, însă valorile se depășesc considerabil. Riscurile la care sunt expuse persoanele ce ingerează cantități de aluminiu peste media admisă
sunt cele ce se referă în principal la afecțiuni ale creierului, mai ales la copii și persoane vârstnice, boala Alzheimer de exemplu, care debutează la vârste din ce în ce mai tinere, apoi boala Parkinson, encefalopatii, sărurile de aluminiu intră în categoria neurotoxinelor periculoase și care absorbite de intestin nu sunt ușor eliminate din organism ducând la afectări osoase, la întârzieri de creștere și dezvoltare neuropsihomotorie la copii. Impactul pe care îl au aceste substanțe asupra sănătății fac ca mediul în care trăim să devină unul din ce în ce mai ostil, dar nu ne putem plângem de milă singuri, repetând aceleași greșeli. Cum ar fi să încercăm să găsim soluții? Știm că poporul nostru a fost mereu unul inventiv și că am știut să facem sacrificii dacă scopul final este unul bun, iar acum trăim un asemenea moment.
Să încercăm să salvăm plăcerea de a ne hrăni bine, sănătos și responsabil în același timp, să evităm utilizarea plasticelor și a metalelor grele sau să limităm pe cât posibil contaminarea cu acestea a alimentelor și preparatelor. De asemenea, domeniul cercetării și studierii unor posibile soluții este deschis tuturor, îmi doresc cu ardoare ca răspunsurile și remediile să vină de la tinerii noștri inteligenți și bine intenționați. Știu că de-a lungul timpului s-au descoperit plante cu virtuți nebănuite, unele au capacitatea de a purifica și vindeca organismele, altele pot atrage și anihila anumite substanțe, altele pot îndepărta dăunătorii, insectele ce pot distruge recolte, dar pot fi utilizate și pe post de biofertilizatori, în acest fel renunțăm la îngrășămintele chimice periculoase.
Poate că de aici trebuie începute explorările, poate este nevoie să facem câțiva pași înapoi, de exemplu, să renunțăm câte puțin la confortul bolnăvicios de a merge cu autoturismul 2-3 kilometri pe care îi putem parcurge pe jos fără probleme, pentru sănătatea aerului, a apei și implicit, a noastră, să aruncăm gunoiul în spații amenajate, nu la întâmplare pe câmp și în ape, să respectăm și să ne iubim zestrea naturală! Să găsim calea pierdută de a accede la acea bine-cunoscută minte sănătoasă în corp sănătos prin armonizarea noastră cu elementele naturii.
Text: Daniela CINEZEANU, Boromir Sibiu Publicity