O PÂINE BUNĂ VA FI ÎN CONTINUARE O INVESTIȚIE ÎN SĂNĂTATE!

Într-o lume în continuă schimbare, în care calitatea și autenticitatea produselor alimentare devin din ce în ce mai importante, Panifcom se evidențiază ca un simbol al excelenței și tradiției în industria panificației.

Cu o istorie de 100 ani, această companie a reușit să îmbine armonios meșteșugul tradițional al brutarilor cu inovațiile tehnologice moderne, oferind astfel produse de panificație care cuceresc gusturile celor mai exigenți consumatori. În cadrul acestui interviu cu dna. Cristina Potolincă, director executiv al fabricii de pâine, vom descoperi povestea fascinantă a Panifcom, de la începuturile sale modeste până la expansiunea impresionantă din prezent. „În pâine, la Panifcom, am intrat în urmă cu 10 ani, dar m-am pregătit mult pentru acest moment fiind absolventă a Universității Dunărea de Jos Galați, anul 1991 cu specializarea panificație.”

Revista Brutarul-Cofetarul: Panifcom a împlinit 100 de ani de tradiție anul acesta. Cum a evoluat compania de-a lungul acestor ani? Care au fost momentele cheie în istoria Panifcom și cum au influențat acestea dezvoltarea companiei?
Cristina Potolincă: De-a lungul a 100 de ani, PANIFCOM a evoluat de la o afacere de familie (de la o mică moară) la un lider recunoscut în domeniul fabricării pâinii, morăritului, zootehniei și agriculturii, păstrându-și mereu valorile fundamentale: calitate, inovație și angajament față de angajați, față de cei care pun zilnic pe masă pâinea Panifcom, față de comunitate. Astăzi, Panifcom este un model de business sustenabil în Moldova, un ecosistem omogen cu 4 ramuri de activitate, interconectate, dar independente. Uitându-ne la momentele cheie din istoria noastră, voi face referire în continuare doar la partea de morărit și panificație: 2003 – momentul în care decidem că zona Moldovei are nevoie de o pâine de calitate și începem să producem industrial pâine cu maia. Suntem de asemenea primii care au realizat o pâine feliată și ambalată în Iași; 2020 – momentul în care ducem lucrurile mai departe și începem să lucrăm la prima pâine ambalată cu rețetă curată din România, realizând astăzi două game de produse cu rețetă curată – Mândria Brutarului și 3 Boabe; 2022 – achiziția morii de la Todireni pentru a controla întregul proces de la spicul de grâu până la pâinea de pe mesele consumatorilor noștri.
Revista Brutarul-Cofetarul: Ce tipuri de produse se fabrică la Panifcom și care sunt cele mai populare printre clienți? Cum au evoluat produsele de panificație oferite de-a lungul timpului?
C. P.: Facem pâine pentru că asta știm să facem cel mai bine. Lucrăm alături de 250 de oameni harnici, suntem prezenți cu produsele noastre în peste 2.000 de magazine de proximitate și lucrăm cu principalele supermarketuri din zona Moldovei. Evoluția produselor de panificație în firma noastră este în fapt o adaptare constantă la cerințele și preferințele consumatorilor, păstrând în același timp o legătură puternică cu tradițiile noastre regionale. Fără a ne îngreuna procesul de fabricație am creat câte o pâine pentru fiecare gust. Întrucât consumatorii sunt din ce în ce mai preocupați de sănătate, am creat industrial produse care să răspundă nevoilor lor – produse cu maia, respectiv produse ambalate cu rețetă curată.
Revista Brutarul-Cofetarul: Ce tipuri de grâu și alte cereale folosiți la moară și cum ați asigurat calitatea acestora de-a lungul anilor?
C. P.: Moara Panifcom este o moară de grâu, principalele soiuri de grâu utilizate la măciniș sunt Glossa și Miranda. Acestea sunt furnizate în proporție de 90% de ferma vegetală proprie unde se cultivă aproximativ 4.000 hectare de teren situate în județul Iași. Calitatea materiei prime pentru morărit, a grâului, este o preocupare continuă a echipei noastre de specialiști din zona de agricultură. Aplicarea de tehnologii moderne, efectuarea de lucrări și tratamente la timpul potrivit, diversificarea, rotația culturilor și optimizarea folosirii îngrășămintelor sunt căi prin care se asigură un nivel superior de calitate al grâului, dar și vectorii unei agriculturi sustenabile.
Revista Brutarul-Cofetarul: Puteți să ne spuneți mai multe despre tehnologiile folosite în fabrica de pâine și la moară? Cum au evoluat acestea de-a lungul timpului?
C. P.: Moara Panifcom, recent intrată în lanțul integrat de producție, utilizează tehnologia clasică ce are la bază următoarele operații: depozitare grâu pe indici de calitate, realizare cupaje de măciniș, curățare, umectare, odihnă, măcinare, maturare făină. În fabrica de pâine se utilizează metoda de fabricație indirectă: producem maia naturală în instalația industrială cu o capacitate de 5 tancuri a câte 2.500 litri fiecare, starterul folosit pentru obținerea maielelor este realizat într-o instalație cu control pe timp și temperatură. Maiaua obținută este stocată la temperatură controlată și este utilizată la obținerea aluaturilor. Întregul proces de producție Panifcom este automatizat. Pornind de la silozuri (cu o capacitate de 350 de tone), făina intră direct pe fiecare din cele 3 linii de producție a pâinii, iar de la malaxare până la ambalare, totul se realizează fără intervenție umană. Panifcom a utilizat încă de la începuturi metoda indirectă de fabricare a pâinii, tocmai pentru că a înțeles că pentru a obține un produs de înaltă calitate este nevoie de timp. Fermentația îndelungată a aluaturilor, utilizarea maielei, a prefermenților asigură, atât arome și gusturi deosebite ale produselor, dar și un aport consistent pentru sănătatea consumatorilor.

Revista Brutarul-Cofetarul: Cum vă adaptați la noile tendințe și cerințe ale pieței în ceea ce privește produsele de panificație?
C. P.: Suntem foarte atenți la cerințele pieței, dar mai ales la noile tehnologii care ne permit să ne îmbunățim procesul de producție și rezultatele finale ale muncii noastre în așa fel încât să putem oferi mai mult. Suntem pionieri în multe direcții, cercetăm permanent, cutreierăm lumea în lung și în lat pentru a găsi cele mai bune soluții pentru mâine când vom continua să facem pâine.
Revista Brutarul-Cofetarul: Care sunt planurile de viitor ale Panifcom? Aveți proiecte noi sau extinderi planificate pentru următorii ani?
C. P.: Panifcom trece printr-un proces continuu de îmbunătățire, optimizare a proceselor și eficientizare a costurilor. La moara Panifcom se au în vedere următoarele aspecte de îmbunătățit:
– creșterea capacității de depozitare a materiei prime – grâul, în așa fel încât să se poată asigura o lotizare suplimentară și în funcție de alți indici de calitate;
– extinderea capacității de depozitare a produsului finit, pentru a asigura o făină cu grad de maturizare adecvat utilizării în consum;
– creșterea capacității de producție și ambalare a făinurilor speciale la pachete de 1 kg și saci hârtie: 3 kg, 5 kg și 20 kg.
În cadrul fabricii de pâine avem în plan:
– optimizarea gradului de utilizare a liniilor tehnologice prin reducerea timpilor neproductivi;
– integrarea tuturor parametrilor de proces într-un soft care să asigure în timp real monitorizarea procesului tehnologic;
– implementarea tehnologiei de lucru pentru aluaturi cu hidratare mare, peste 75%;
– finalizarea montajului capacităților de depozitare de frig.
În anul 2023 am obținut voluntar certificarea pe standardul IFS Food v.7 care este cel mai important instrument de evaluare în materie de siguranță alimentară, un standard comun acceptat în lume care certifică că procedurile implementate în firma noastră sunt optimizate și asigură produse conforme și sigure pentru consum. Această certificare precum și produsele cu termen de valabilitate lung ne vor da posibilitatea extinderii distribuției de la nivel regional (în prezent), la nivel național, prin livrare către platformele marilor lanțuri de magazine din comerțul modern.
Revista Brutarul-Cofetarul: Cum vedeți viitorul industriei de panificație și ce rol va juca Panifcom în acest context?
C. P.: Pâinea a fost și va rămâne alimentul de bază al dietei noastre de fiecare zi. O pâine bună va însemna în continuare timp, tehnologii și răbdare. Va însemna făină de calitate, rețetă tradițională cu maia naturală, dospire lentă, hidratare mare, rețetă curată, dar mai ales gust autentic. Creșterea interesului pentru alimentația sănătoasă va duce în continuare la dezvoltarea de produse de panificație cu ingrediente sănătoase. De asemenea, observăm o cerere crescută pentru produse cu conținut redus de sare și a celor cu indice glicemic scăzut. Automatizarea și digitalizarea proceselor de producție vor duce la eficiență sporită și costuri reduse, iar inovațiile în materie de coacere, dospire și fermentare vor îmbunătăți calitatea și diversitatea produselor. Sustenabilitatea, de asemenea, va avea un rol din ce în ce mai mare în industria noastră, consumatorii își doresc produse de panificație realizate cu ingrediente locale și sustenabile, ambalaje ecologice și procese de producție cu impact redus asupra mediului.
Revista Brutarul-Cofetarul: Știm că sustenabilitatea este punctul forte al companiei. Ce măsuri de sustenabilitate ați implementat în cadrul companiei?
C. P.: Noi, la Panifcom, ne-am pus de acord cu toții și am înțeles că necesitatea de a hrăni curat și sustenabil o populație locală, în continuă creștere, impune un mare efort în căutarea unor tehnologii din ce în ce mai eficiente. În ferma vegetală am eliminat aratul și toate tehnologiile cu potențial abuziv asupra solului, am optimizat folosirea îngrășămintelor, am digitalizat tot ce putea fi digitalizat, ne folosim de diversitatea și rotația culturilor, folosim îngrășăminte organice din ferma Panifcom și am redus dozele de pesticide cu până la 33%. În ferma zootehnică, animalele noastre beneficiază de sistemul nutritiv Ecofeed (raport de hrană diminuat, însă cu rezultate de producție mărite), folosim sistemul Flexfeed, sistem care permite hrănirea fără stres, avem un echipament de sterilizare al gunoiului de grajd care transformă mare parte din gunoiul produs de animale într-o formă nouă de așternut pentru ele, așternut uscat și sterilizat. În moară procesul de producție este susținut de parcul de panouri fotovoltaice care se află în incinta morii noastre de la Todireni – 1.078 panouri. În fabrica de panificație, avem 870 panouri fotovoltaice cu o capacitate de 400 kw, punem pe primul loc tot ceea ce ține de siguranța produselor noastre și astfel, la cerere/voluntar, am obținut certificarea IFS Food și mare parte din ambalajele pe care le folosim sunt reciclabile. În comunitate, ne-am asumat angajamentul de a ne derula activitatea întotdeauna în mod responsabil şi de a sprijini comunitatea în care trăim lucrând alături de organizațiile în care credem și cu care rezonăm. Pentru echipa noastră, investim constant în perfecționarea continuă a angajaților noștri. Le oferim un mediu de lucru sigur și sănătos, oportunități de creștere și de dezvoltare în interiorul grupului.
Cu această ocazie, dorim să le urăm succes în continuare și cât mai multe realizări!