Multe companii locale se adresează direct consumatorilor prin poștă, evenimente locale, sponsorizări locale sau publicitate în ziarul orașului. În speranța, nu doar de a atrage noi clienți, ci și de a îi transforma în clienți recurenți, succesul marketingului local permite unei afaceri să dezvolte o prezență semnificativă în hărțile mentale ale consumatorilor unei comunități.
Marketingul local este folosit în principal de întreprinderile care și-au dezvoltat business-ul într-un singur oraș sau o zonă geografică de mici dimensiuni. Proprietarii de companii francizate pot, de asemenea, să dezvolte campanii de marketing local pentru a-și promova locațiile specifice, completând campaniile de marketing regionale sau naționale (care promovează numele și produsele francizei, dar nu și locațiile specifice).
Marketingul local permite unei companii să dezvolte o bază de clienți în imediata vecinătate a locației companiei. Raza standard de influență este de aproximativ 50 km, dar ar putea fi chiar mai mică în zonele urbane, unde traficul local și densitatea vecinătății sunt mult mai mari.
Campaniile de marketing local pot folosi o serie de strategii diferite pentru a crește gradul de conștientizare într-o zonă, de multe ori începând cu trimiterile simple, directe, care conțin cupoane sau informări cu privire la promoții viitoare.
Acesta este punctul de interes, atât pentru producătorii din sfera panificației, patiseriei, cofetăriei care comercializează prin magazine proprii, cât și pentru cei care își distribuie produsele prin micii comercianți locali. Comunicarea de marketing local cu punctele de vânzare este vitală! Promoții, campanii, comunicări care trebuie transmise și inserate în planul de marketing al punctului de vânzare.
Ca și în cazul oricărei campanii de marketing, informațiile sunt esențiale. Producătorul ar trebui să identifice organizațiile locale (inclusiv ligile sportive, cluburile și chiar organizațiile de locatari), școlile și centrele locative (cum ar fi complexele de apartamente, care adesea găzduiesc evenimente comunitare). Ei trebuie să înțeleagă diferitele programe ale acestor entități și să ajungă la grupurile țintă pentru a susține evenimentele locale, oricât de limitate ar fi acestea în această perioadă. Sponsorizarea unei echipe mici de copii, participarea la evenimentele religioase chiar – fiecare eveniment și activitate sporește prezența vizibilă în comunitate și fundamentează fixarea în hărțile mentale ale celor care trăiesc în cadrul acesteia. Mai mult, o astfel de participare crește reputația unei mărci, ceea ce determină consumatorii să ia în considerare sporirea relaționării cu acea marcă. Aceste acțiuni vor permite, de asemenea, unei companii locale să facă oferte specifice diferitelor grupuri din comunitatea sa. Magazinele, de exemplu, pot oferi avantaje comerciale speciale elevilor locali cu rezultate excepționale la învățătură sau care se implică în acțiuni în folosul comunității. Magazinele pot totodată să colaboreze cu alte magazine din vecinătatea lor – de exemplu, oferind o reducere de 10% angajaților acestora care vin fizic la serviciu și din varii motive nu pot opta pentru munca online (angajați care implicit trec pe lângă dumneavoastră zilnic și sunt prin o astfel de reducere determinați să achiziționeze mai des produsele dumneavoastră).
Marketingul local vizează cunoașterea și interacțiunea cu vecinii. Nu este vorba numai de a investi fonduri, ci și de a investi timp în a dezvolta relații. Marketingul local nu se poate face exclusiv dintr-un scaun de birou și de pe un computer – deși acesta este desigur un instrument important – ci, mai degrabă, necesită ieșirea și relaționarea directă cu clienții.
Un enorm procentaj de 85% dintre proprietarii de afaceri depind de recomandările prin viu grai, iar acest fapt demonstrează că marketingul local este esențial pentru succesul unei afaceri locale. Viul grai tradițional s-a transformat însă în prezent în comunicare online. Strategiile de marketing local sunt puțin diferite de tehnicile și metodele pe care le veți utiliza pentru marketingul general, iar câteva dintre cele mai ușor de implementat ar fi:
UTILIZAȚI INSTRUMENTELE DE TARGETARE PENTRU MARKETINGUL ONLINE
Platformele de social media precum Facebook oferă multiple modalități de a viza clienții din zona dvs. Puteți de exemplu utiliza funcțiile publicitare plătite pentru a „crește” postările, setând parametrii pentru a viza clienții într-un anumit număr de km de la sediul central al companiei dvs.
INTERACȚIONAȚI CONSTANT CU PUBLICUL PRIN REȚELELE DE SOCIALIZARE
Facebook, Instagram și Tik Tok sunt categoric esențiale și vitale în orice strategie de marketing! Acestea (și nu numai) asigură o multitudine de oportunități pentru ca afacerea dumneavoastră să ajungă aproape de client. Asigurați-vă mereu că ați etichetat locația în postările dvs., deoarece cercetările arată că postările cu o etichetă geografică primesc un angajament imens de 79% din partea utilizatorilor de rețele sociale.
OFERIȚI O CONSULTAȚIE GRATUITĂ SAU UN SERVICIU DE CONSILIERE ONLINE
Aceasta este o modalitate foarte bună de a vă demonstra experiența în domeniu în timp ce obțineți potențiali clienți noi. Puteți, de exemplu, să invitați un nutriționist care să ofere consiliere online, pe pagina de Facebook a afacerii dvs., prin sesiuni live, consumatorilor dumneavoastră. Așa puteți demonta mitul că pâinea nu trebuie consumată în dietă sau puteți explica mămicilor importanța consumului de carbohidrați în dieta celor mici.
REVENDICAȚI-VĂ LOCAȚIA PE GOOGLE
Mai mult de jumătate dintre proprietarii de afaceri locale încă nu și-au revendicat înregistrarea pe Google My Business, ceea ce înseamnă că nu pot gestiona și actualiza informații esențiale, cum ar fi programul, adresa, imaginile și detaliile de contact.
RULAȚI CAMPANII LOCALE DE SEO
Aceasta este una dintre cele mai importante strategii locale de marketing. Ea permite clienților locali să vă găsească atunci când caută afaceri, servicii și produse în zona locală. Există numeroase modalități de îmbunătățire a optimizării site-ului dvs., incluzând utilizarea corectă a cuvintelor cheie și actualizarea regulată a unui blog conținut nou și atrăgător.
OBȚINEȚI RECENZII ȘI TESTIMONIALE
Clienții locali doresc să achiziționeze produse în care simt că pot avea încredere. Încrederea lor o puteți obține cu comentarii pozitive și testimoniale. Nu plătiți niciodată pentru acestea, ci pur și simplu rugați mereu clienții recurenți să vă ofere o recenzie dacă au avut o experiență pozitivă.
CÂȘTIGAȚI SIMPATIA BLOGGERILOR ȘI JURNALIȘTILOR LOCALI
Cine sunt jurnaliștii influenți și bloggerii din zona dvs.? Invitați-i la un eveniment sau trimiteți-le un produs pentru a vedea dacă puteți obține simpatia lor.
IMPLICAȚI-VĂ ÎN VIAȚA COMUNITĂȚII
Implicarea cu comunitatea locală poate fi o metodă surprinzător de eficientă de a atrage și/sau fideliza clienții locali. În vremurile actuale acțiunile de CSR legate de sfera sănătății sunt esențiale.
Citiți întreg articolul pe www.brutarul.ro
ASOCIAȚI-VĂ CU ALTE BRANDURI LOCALE RELEVANTE
Parteneriatul cu întreprinderile locale, în special cu cele din industriile similare sau complementare, este o modalitate excelentă de a începe să vă extindeți rețeaua locală.
DEZVOLTAȚI UN PROGRAM DE LOIALITATE
Motivul pentru care aceasta este una dintre cele mai bune strategii locale de marketing este faptul că printr-un program de loialitate clienții se simt apreciați. Creați oferte speciale și reduceri numai pentru clienții recurenți. Dezvoltați căi specifice de a îi identifica și premia care să îi implice și mai mult în relația cu brandul. De exemplu, puteți crea o campanie „Adu 10 pungi goale de pâine (Brandul dvs.) și primești un produs (alegerea dvs.) gratuit!” – legați campania aceasta de fidelizare de o campanie de reciclare asigurându-vă că pungile astfel colectate ajung la centrul local de reciclare și succesul va fi dublu.
DEMARAȚI UN PROGRAM DE RECOMANDĂRI
Dacă aveți nevoie de o creștere a recomandărilor prin viu grai, de ce nu vă impulsionați clienții să facă acest lucru pentru dvs. cu o schemă irezistibilă de bonusare? Este simplu să începeți: tot ce trebuie să faceți este să oferiți un stimulent atractiv sau o reducere specială pentru cei care vă recomandă mai departe. Un model simplu de urmat, luând în considerare că, platformele online de socializare sunt acum un important punct de pornire pentru discuțiile prin viu grai, este să oferiți un stimulent celor care vin în magazin și prezintă pe telefon o recomandare/postare despre brandul dumneavoastră făcută de ei în mediul online.
IMPLICAȚI PERSONALUL PROPRIU ÎN PROGRAMUL DE RECOMANDĂRI
Primul și adeseori cel mai eficient ambasador al brandului dumneavoastră este angajatul dvs.! Asigurați-vă că aveți un program corect și eficient de comunicare internă, că angajații cunosc și înțeleg toate argumentele de vânzare etc. Creați totodată și o schemă de bonusare a angajaților care demonstrează că sunt ambasadori activi.
SPUNEȚI POVESTEA AFACERII DUMNEAVOASTRĂ
Dacă sunteți din zona pe care o vizați și aveți o poveste minunată despre cum a început afacerea dvs., asigurați-vă că o spuneți! Clienții se bucură să susțină o afacere locală, în special una condusă de un rezident local care muncește din greu. Puteți să creați un videoclip sau să faceți o serie de postări pe care să le distribuiți pe rețelele sociale.
PUBLICITATE ÎN ZIARELE LOCALE
Nu subestimați niciodată puterea strategiilor de marketing tradiționale, cum ar fi publicitatea în presa scrisă. Anunțurile și articolele în ziarele locale, precum și circularele poștale pot atrage atenția clienților locali.
ALEXANDRA IOANA PESCARU
SPECIALIST MARKETING, PR ȘI COMUNICARE

