Dar alge nu avem numai în Marea Neagră, în ţara noastră, în lacul Sovata, spre exemplu, crește o specie de alge cu reale calităţi nutritive, certificate de un număr considerabil de oameni de știinţă de resort din Ungaria, Germania și SUA, care ar putea să constituie, potrivit dânșilor, hrana viitorului. Lacul Ursu de la Sovata ascunde în adâncimea sa alge ulva. Acestea cresc foarte repede, sunt foarte hrănitoare, au un coeficient crescut de rezistenţă la condiţii de mediu vitrege, se reproduc foarte rapid. Algele ulva mai cresc și într-un lac sărat din Ocna Sibiului, Lacul fără fund, unde condiţiile de creștere se datorează fenomenului de heliotermie (înmagazinarea căldurii datorită salinităţii crescute), dar și în lacul Tarzan de la Turda. Ce este însă special la aceste alge? Conţin în proporţie de circa 40% minerale, precum potasiu, calciu și magneziu, iar proporţia este semnificativ mai mare decât în cazul leguminoaselor, sunt proteine ușor digerabile, cu un gust ușor amărui datorat antioxidanţilor. Potenţialul acestor alge este unul mare, ele pot hrăni, dar în același timp, substanţele conţinute pot fi sintetizate pentru a se obţine tratamente și cure pentru unele boli. Desigur, pentru a putea ajunge să consumăm aceste alge, este nevoie să facem mai întâi niște pași, în ordinea lor firească, începând cu munca de cercetare aprofundată. Beneficiile pentru noi, dacă ne jucăm bine cartea, ar putea fi substanţiale.
O altă proteină a viitorului este reprezentată de mazăre, banala mazăre a trecut deja testele privind impactul asupra planetei, cu rezultate perfecte, zero. Pentru producerea unui kilogram de mazăre se consumă cu 87% mai puţină apă și se emite cu 90% mai puţin dioxid de carbon decât pentru producerea unui kilogram de carne. În acest caz, doi investitori români și-au unit forţele și idealurile și au creat hrana viitorului din mazăre, fără lactoză, soia sau organisme modificate genetic, dar capabilă să satisfacă toate gusturile, atât ale celor obișnuiţi cu alimentele ușoare pe bază de legume, cât și ale celor ce apreciază carnea și mezelurile. Compania „Salconserv Food” din Mediaș a început să producă în 2018, iar azi, produsele „Verdino” înseamnă burgeri și mici, carne tocată și cârnaţi, chiar și brânzeturi, cu gustul și consistenţa specifice acestora, bogate în fibre și proteine, dar… din mazăre!
O plantă folosită cândva la noi în ţară și căzută în desuetudine merită la rândul ei să fie cercetată pentru că are o mulţime de virtuţi dovedite de zeci de ani, la care, dacă s-ar adăuga cele ale persoanelor avizate, am putea asista la preparate revoluţionare pentru sănătatea oamenilor. Este vorba despre știr, denumit și amarant. Amarantul este o plantă sălbatică ce crește spontan, pe câmp, prin fâneţe, plantă care până nu demult, era folosită în România ca hrană pentru porci. Bătrânii îi cunoșteau beneficiile folosindu-o ca aliment și medicament totodată. Azi, tot bătrânii sunt cei ce consumă știrul, mai precis partea verde, tânără, sau seminţele. Din frunze se fac salate, tocăniţe, ciorbe, el seamănă cu spanacul, fiind puţin mai înecăcios, dar ca și acesta, se consumă cu usturoi și ouă pentru a atenua senzaţia. Ușor amărui, tonic și astringent, combate durerea și scaunele sângerânde. Gargara cu infuzie de știr vindecă durerile de gât, aftele și eczemele, dar și alergiile. O mulţime de vitamine și minerale sunt asociate știrului, A, K, B1, B5, B6, B17, C și E, apoi riboflavină, acid folic și folat, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc. Prolific și nepretenţios, poate fi desemnat ca un bun candidat pentru a deveni parte din hrana viitorului, căci un hectar de pământ plantat cu știr oferă 10 tone de plantă verde.
Avem o floră spontană deosebit de ofertantă din acest punct de vedere, iar poluarea în zonele unde se dezvoltă aceste plante nu își arată colţii cu aceeași acuitate ca în alte ţări europene, motiv pentru care putem să ne concentrăm atenţia înspre conservarea și previzionarea acestora pentru a asigura hrana în viitor a populaţiei în creștere, în condiţiile în care fondul animalier de carne trebuie redus datorită noxelor. Ce ne lipsește însă este orientarea spre cercetare a tinerilor din ţară, lipsa de viziune și de interes a celor ce constituie baza industriei agroalimentare, care ar putea aduce beneficii importante în urma unor investiţii mai serioase în acest domeniu. Firește, e nevoie și de tineri pasionaţi, solid instruiţi, înclinaţi spre munca de cercetare, cu adevărat ambiţioși și mai ales capabili. Altfel, riscăm să le devenim altora furnizori de „materie primă” ieftină, iar noi să cumpărăm la preţuri mari produsul final.
Text și imagini: Daniela CINEZEANU, Boromir Sibiu Publicity