GastroPan invită din nou specialiștii la concurs

Organizatorii expoziției GastroPan 2019 au deschis campania de înscrieri la Concursurile GastroPan, competiții la care se întrec reprezentanți ai sute de brutării, cofetării și restaurante din țară. Aflați care sunt categoriile, tematicile și regulile pe care trebuie să le respectați pentru a concura la cele 9 categorii grupate în 3 secțiuni competiționale, pentru premii importante precum trofeele Tortul Anului 2019 sau Pâinea Anului 2019. Data limită de înscriere la oricare dintre categoriile de concurs este 28 februarie 2019.


Cei mai buni specialiști din cofetăriile, brutăriile și restaurantele autohtone sunt așteptați să își prezinte talentele și în fața miilor de vizitatori așteptați în perioada 28-30 martie 2019, la cea de-a XI-a ediție a expoziției GastroPan, la Arad. Pe lângă faptul că aceste competiţii sprijină evoluţia profesională a talentelor din domeniu, ele au capacitatea de a impune anual produse inovatoare pe piaţă, impulsionând competitivitatea din sector şi promovând afacerile din domeniul panificaţiei, cofetăriei şi alimentaţiei publice. Vă prezentăm categoriile de concurs la care vă puteți înscrie deja.

SECȚIUNEA DE PANIFICAŢIE-PATISERIE – 29 martie 2019

Pâinea Anului 2019

La această categorie atât brutarii artizani, cât și producătorii industriali de pâine vor avea șansa de a câștiga trofeul Pâinea Anului 2019, în două categorii diferențiate în funcție de cantitatea produsă și metodele de fabricație – artizanale sau industriale.

La categoria Pâinea Anului 2019 fabricată industrial în România concurenţii vor avea sarcina de a prezenta o pâine fabricată în proces industrial. Concurentul declară la înscrierea în concurs pe propria răspundere că acest produs este realizat în regim tehnologic industrial și se produce într-o cantitate de cel puțin 500 kg/zi. Produsul clasat pe locul I va purta titlul de PÂINEA ANULUI 2019 FABRICATĂ INDUSTRIAL ÎN ROMÂNIA.

La categoria Pâinea Anului 2019 realizată artizanal în România concurenții vor avea sarcina de a prezenta o pâine fabricată în proces artizanal. Concurentul declară la înscrierea în concurs pe propria răspundere că acest produs este realizat în regim artizanal și se produce într-o cantitate maxim 150 kg/zi, cu tematica: Tradiție și provocări în secolul 21. Produsul clasat pe locul I va purta titlul de PÂINEA ANULUI 2019 REALIZATĂ ARTIZANAL ÎN ROMÂNIA.

Produse de patiserie

La această categorie concurenții vor avea sarcina de a prezenta un produs de patiserie pe care-l consideră vandabil generației de adulți tineri din mediul urban. Produsul de patiserie se poate realiza din orice tip de aluat. Tematica acestei categorii: Produse de patiserie pentru generația Millenials din mediul urban.

Creaţie artistică din aluat de panificaţie

La această categorie concurenţii vor prezenta o piesă artistică obţinută din aluat de panificaţie, cu tematica Veșnicia s-a născut la sat. La realizarea piesei sunt admise doar ingrediente comestibile, sunt eliminate din concurs lucrările care folosesc diverse materiale necomestibile, chiar dacă acestea sunt folosite ca suport.

 

SECȚIUNEA DE COFETĂRIE – 28 martie 2019

Tortul Anului 2019

Concursurile de cofetărie vor desfăşura în prima zi a Expoziţiei GastroPan, în data de 28 martie 2019. La această secţiune participanţii vor concura pentru Trofeul Tortul Anului 2019, dar şi pentru a ajunge pe podium cu creaţie artistică realizată din pastă de zahăr sau ciocolată. Tematica categoriei Tortul Anului 2019: Torturile dietetice.

Creaţie artistică în pastă de zahăr și ciocolată

Cei înscrişi la categoria Creaţie artistică în pastă de zahăr vor avea de creat o piesă cu tematica Frumusețea Provance-lui văzută de artistul cofetar, iar la categoria Creaţie artistică în ciocolată tematica creaţiilor va fi la libera alegere a participanţilor.

 

SECŢIUNEA DE GASTRONOMIE – 30 martie 2019

În cea de-a treia zi a expoziţiei GastroPan, se va desfășura jurizarea categoriei Gastronomie a Concursurilor GastroPan, măiestria platourilor și sculpturilor pregătite de către concurenţi făcând deliciul publicului vizitator.

Platouri culinare reci

La categoria de Platouri culinare reci concurenții pot participa individual sau în echipe de maxim 4 bucătari, din care 1 şef de echipă.

Concurenţii au de prezentat:

  1. Un PLATOU FESTIV pentru 8 persoane (echipă), respectiv pentru 6 persoane (individual) pe bază de carne: trei piese de bază, trei garnituri, trei sosuri, o salată și o farfurie de prezentare, fără pește.
  2. PREPARAT TRADIȚIONAL ROMÂNESC (trebuie prezentat doar de cei înscriși cu echipă) pentru 4 persoane și o porție montată pe o farfurie. Preparatul trebuie să fie gătit pentru 4 porții și trebuie să fie însoțit și de garnitură și de sos.
  3. DESERT DE RESTAURANT (combinat) pentru 2 persoane. Desertul de restaurant trebuie prezentat atât de bucătarii cu echipe cât şi de cei care concurează individual.

Sculptură în legume şi fructe

Tematica categoriei de Sculptură în legume şi fructe este Păsări şi flori. Fiecare concurent va prezenta o piesă sculptată în prealabil și în timpul desfășurării concursului va sculpta un element prin care să dovedească juriului că piesa prezentată a fost sculptată de persoana respectivă.

 

Găsiți regulamentul complet al Concursurilor GastroPan precum și formularul de înscriere la concursuri pe www.gastropan.ro la meniul CONCURSURI.

Informații suplimentare despre Concursurile GastroPan 2019 pot fi solicitate la telefon 0756-610.883 sau e-mail concurs@gastropan.ro