FONDURI EUROPENE ÎN 2024 PENTRU INDUSTRIA MORĂRITULUI, PANIFICAȚIEI ȘI ALTOR PRODUSE ALIMENTARE

Fondurile nerambursabile au fost și vor rămâne unele din cele mai importante surse de finanțare, atât pentru sectorul privat, cât și pentru cel public. Cu ajutorul acestora, România, antreprenorii români, sectorul public etc. se pot dezvolta cu pași repezi, așa cum s-a și întâmplat în ultimii 8-10 ani.

Cea mai evidentă dovadă referitoare la acest aspect este valoarea proiectelor contractate pe fonduri europene care se ridică, la acest moment, la 15 miliarde de euro, față de cele 1,5 miliarde de euro la finalul anului 2016, conform ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Adrian Câciu.

Ce altceva, dacă nu aceste cifre sunt dovezi imbatabile că fondurile europene sunt tot mai populare și mulți antreprenori așteaptă cu nerăbdare să aplice pentru ele.

Cert este că accesarea unor fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea/extinderea/modernizarea unei afaceri necesită o atenție și implicare sporită și din partea antreprenorului. Reușita unui proiect de finanțare depinde foarte mult de ce își asumă antreprenorul prin proiect, care este co-finanțarea (adică cu câți bani trebuie să contribuie), numărul de angajați, rentabilitatea, gradul de digitalizare asumat, previziunile financiare asumate, impactul asupra mediului… și lista poate continua.

Sfatul nostru ferm este ca antreprenorii să aibă curaj să acceseze aceste fonduri europene pentru dezvoltarea afacerii lor, fiindcă aceste fonduri li se cuvin, au dreptul la ele și dacă nu sunt accesate, le pot pierde cu ușurință. În ultimii 10 ani, mii și mii de firme s-au dezvoltat și au prosperat cu ajutorul lor.

Vedeți AICI câțiva câștigători din sesiunile și programele de finanțare anterioare.

Industria de panificație și procesare a diferitelor produse agricole este esențială pentru economia României, având un rol semnificativ în crearea de valoare economică, ocuparea forței de muncă, asigurarea securității alimentare, promovarea inovației și tehnologiei, conservarea tradițiilor culturale și promovarea sustenabilității. Continuarea sprijinului pentru acest sector prin politici adecvate și acces la finanțare nerambursabilă, va contribui la dezvoltarea durabilă și la creșterea competitivității României pe piețele internaționale.

În anul 2024, firmele din panificație și procesare a diferitelor produse agricole vor avea mai multe posibilități de finanțări nerambursabile datorită a mai multor programe de finanțare, atât prin diferite Programe Regionale sau Tranziție Justă, cât și prin programe gestionate de Ministerul Agriculturii prin Programele Naționale Strategice (PNS). Un program de finanțare important și mult așteptat de către societățile din industria alimentară pregătit pentru lansare, prin intermediul AFIR care vizează, atât sectorul panificației, cât și fabricarea produselor lactate (grupa 105), de morărit (grupa 106), alte produse alimentare (grupa 108), fabricarea condimentelor și ingredientelor (CAEN 1084), fabricarea de mâncăruri preparate (1085), fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și a alimentelor dietetice (1086), fabricarea altor produse alimentare (1089), este cel din cadrul Programului Național Strategic (PNS) și anume:

PNS – DR-23Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole. În acest program pot participa, atât Microîntreprinderi, IMM-uri, cât și Întreprinderile Mari, Cooperativele Agricole și Grupurile de Producători. Vor fi sprijinite investițiile realizate în sectorul agro-alimentar pentru obținerea de produse diversificate, cu accent pe produsele ecologice. Prin intermediul acestei măsuri se acordă următoarele ajutoare financiare nerambursabile:

pentru unități de panificație: până la 10.000.000 euro/proiect;

max. 3.000.000 euro/proiect – celelalte sectoare precum: fabricarea produselor lactate (grupa 105), de morărit (grupa 106), alte produse alimentare (grupa 108), fabricarea condimentelor și ingredientelor (CAEN 1084), fabricarea de mâncăruri preparate (1085), fabricarea preparatelor alimentare omogenizate și a alimentelor dietetice (1086), fabricarea altor produse alimentare (1089), fabricarea băuturilor (1105).

Ajutorul financiar nerambursabil va fi de maxim 65% din valoarea eligibilă a investiției și diferă în funcție de regiunea, județul și localitatea de implementare a proiectului.

Mai multe despre acest program AICI.

Luând în considerare aspectele prezentate mai sus, oportunitățile de finanțare pe care o să le avem în a doua jumătate a anului 2024 vor fi semnificative, trebuie profitat de ele la maxim, fiindcă acestea vor fi oportunități unice pentru România. Ar fi mare păcat să nu profităm de ele.

Dacă aveți o idee bună de afacere, doriți să vă dezvoltați/modernizați/ extinde afacerea, nu stați pe gânduri, începeți demersurile cât mai repede posibil, fiindcă experiența noastră arată că fondurile pentru mediul privat se epuizează destul de repede, interesul fiind mare pentru aceste fonduri.

Societatea noastră vă ajută cu informații utile, detalii despre cum se pot accesa aceste fonduri, ce program(e) de finanțare vi s-ar potrivi, care sunt condițiile, demersurile, obligațiile, șansele dvs. Analiza eligibilității, explicarea/calcularea punctajului, propunerile de creștere a șanselor de câștig, cu alte cuvinte, Prima Consultanță este complet gratuită!

Contactați-ne pe numărul 0265-233-021 sau adresa de e-mail cepusales@cepu.ro

VĂ DORIM MULT SUCCES ÎN ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE ȘI ÎN DEZVOLTAREA AFACERII DVS.

„Nu mai amâna, fiindcă momentul potrivit nu va veni niciodată!”

 

Text: Szentgyörgyi ANDRÁS, CEPU SRL, www.cepu.ro