EURATO – CALITATE ÎNALTĂ PENTRU TEMPERATURI JOASE

Înființată în anul 1994 EURATO este un producător binecunoscut de echipamente frigorifice în România. Se evidențiază printr-o ofertă extrem de complexă și unică de produse frigorifice, proiectând și producând produse non-standard, complet personalizate în funcție de cerințele clientului.

Pe parcursul celor aproape 30 de ani de funcționare, EURATO s-a impus ca unul dintre liderii pieței românești de instalații frigorifice și a implementat multe proiecte de succes și complexe. Cu o experiență de lungă durată, angajații companiei pot oferi clienților soluții și echipamente eficiente, de cea mai înaltă calitate. Odată cu îmbunătățirea proceselor tehnice și creșterea gradului de conștientizare a problemelor de mediu, EURATO, ca orice altă afacere progresivă, se străduiește să contribuie la reducerea poluării în lume. Ca urmare, se acordă din ce în ce mai multă atenție agenților frigorifici ecologici.

Ce oferim?

Obiectul principal de activitate îl constituie fabricarea utilajelor frigorifice comerciale, industriale și caroseriilor auto termoizolate. Subunitățile și componentele echipamentelor fabricate de companie provin în mare parte din importuri. EURATO are o gamă largă de furnizori străini, binecunoscuți în acest domeniu al industriei: peste 40 de companii din 8 țări europene. Pentru a servi cât mai bine piața, există patru departamente cu activități bine definite în cadrul companiei: departamentul frig industrial, departamentul frig comercial, departamentul frig auto și departamentul service.

Departamentul frig industrial se ocupă de proiectarea, fabricarea și instalarea instala- țiilor frigorifice de înaltă perfomanță. Acestea includ depozite logistice de mari dimensiuni, camere și echipamente frigorifice pentru produse refrigerate și congelate pentru unitățile de prelucrare a cărnii, laptelui, altor produse alimentare, instalarea de pationare artificiale mobile, instalații de climatizare și tratare a aerului. Pune un accent deosebit pe eficientizarea energetică a instalațiilor frigorifice instalate, prin recuperarea căldurii reziduale degajată de condensatoarele acestora în atmosferă. Datorită unei soluții inovatoare, cu o cantitate de căldură eliminată de o capacitate frigorifică de 1kW se poate încălzi o cantitate de 400 l de apă de la +16⁰C la +55⁰C care se poate folosi ca apă tehnologică, apă caldă menajeră sau pentru încălzirea spațiilor. Dulapurile electrice de forță și de comandă cu care sunt dotate echipamentele frigorifice sunt proiectate și executate în cadrul acestui departament. Tot acest departament proiectează și execută ușile frigorifice de temperatură pozitivă și negativă.

frigo

Departamentul frig comercial se ocupă de proiectarea amenajării supermarketurilor și a magazinelor alimentare de dimensiuni mici și mijlocii, precum și cu instalarea echipamentelor și produselor specifice acestora. Acestea includ minicamere și camere frigorifice de depozitare a produselor refrigerate și congelate, vitrine frigorifice orizontale și verticale, lăzi și insule frigorifice, rafturi metalice și din lemn, mese pentru casa de marcat, coșuri, cărucioare și orice alte accesorii care ridică nivelul de performanță al unui magazin alimentar. Echipamentele frigorifice care sunt dotate cu agregat frigorific încorporat în corpul acestora, sunt încărcate cu agent frigorific natural R290, denumit propan, cu caracteristici termodinamice foarte bune. Datorită acestor caracteristici cu o încărcătură mică de agent frigorific se obține capacitate frigorifică însemnată cu consum redus de energie electrică. Tot pentru reducerea consumului de energie, vitrinele verticale sunt dotate cu uși transparente, soluție ce permite o economisire de energie electrică de cca. 35%. Atât vitrinele frigorifice orizontale, cât și cele verticale pot fi inserate, legate între ele, formând un canal frigorific orizontal sau vertical de lungime și/sau configurație personalizată. În vederea menținerii unui climat plăcut în magazinele alimentare și asigurării condițiilor prescrise pentru buna funcționare a echipamentelor frigorifice, oferta acestui departament include și livrarea și punerea în funcțiune a instalațiilor de aer condiționat.

Departamentul frig auto proiectează și execută caroserii auto termoizolate, dotează cu instalații frigorifice autovehiculele utilizate pentru transportul produselor alimentare perisabile. Proiectează și execută magazine mobile dotate cu toate echipamentele necesare pentru o funcționare autonomă. Proiectează și execută autospeciale frigorifice pentru transportul de cadavre umane. Asigură toate demersurile de la proiectare până la omologarea autovehiculelor frigorifice.

Departamentul service asigură servicii de mentenanță în timpul garanției, cât și în afara acestuia, verificări și reparații în baza contractelor încheiate cu beneficiarii. Răspunde de verificarea periodică a funcționării echipamentelor frigorifice, detectarea pierderilor de agenți frigorifici și, dacă se impune, eliminarea cât mai rapidă a acestora în vederea reducerii impactului asupra mediului ambiant. Se stră- duiește să mențină în funcțiune echipamentele frigorifice pe o perioadă cât mai lungă, fără probleme tehnice majore, contribuind astfel la recuperarea într-un timp cât mai scurt a investiției clienților. Pentru a asigura o intervenție cât mai rapidă în cazul unei solicitări, în afara echipelor proprii de tehnicieni, apelează la serviciile echipelor independente din toată țara, reducând la minimum pierderilor clienților din cauza deteriorării produselor alimentare.

 

Text: www.eurato.ro

Brutarul Cofetarul – Gastromedia – GastroPan – PanGastRo