Încălzirea globală despre care unii leaderi ai lumii afirmă că reprezintă doar propagandă îndreptată împotriva progresului obținut prin exploatarea intensivă a resurselor materiale mai mult sau mai puțin regenerabile, a dus, după cum se poate vedea, la topirea calotelor glaciare milenare, la creșterea nivelului mărilor și oceanelor, la apariția și intensificarea unor fenomene meteorologice extreme, furtuni, inundații, sau dimpotrivă, caniculă, uscăciune extremă. În aceste condiții ecosistemele sunt profund afectate, supraviețuirea multor specii de plante și animale este serios amenințată, biodiversitatea reacționează deja la schimbările climatice și va continua să facă acest lucru prin efecte directe, cum sunt de exemplu modificările fenologice ce se referă la comportamentul și ciclurile de viață ale speciilor de animale și plante, modificări legate de abundența și distribuția speciilor, compoziția comunitară, structura habitatului și procesele ecosistemice. Vorbim, de asemenea, de efecte indirecte asupra biodiversității prin schimbările care apar în utilizarea terenurilor și a altor resurse, mai precis fragmentarea și pierderea habitatului, exploatarea excesivă, poluarea aerului, apei și solului, răspândirea speciilor invazive. Drept consecință, capacitatea ecosistemelor de a furniza servicii esențiale cum ar fi reglarea climei, furnizarea de alimente, aer și apă curate și controlul inundațiilor sau al eroziunii se vor reduce semnificativ. Am intrat deja într-un cerc vicios din care pare că nu putem ieși. Care va fi însă impactul acestora asupra hranei?
Europa secolului XXI se află deja de câțiva ani buni în fața unui flagel reprezentat de secete, inundații, dăunători, culturi bolnave și soluri sărăcite și aride ce duc la pierderi substanțiale în producția agricolă, culturile încep să dea randamente mai scăzute, suprafețele culturilor agricole se reduc, iar cererea de materie primă pentru producția de alimente crește, direct proporțional cu creșterea populației pe glob. Negarea acestor situații nu reprezintă o soluție, iar cei ce vor să trăiască doar clipa de față în vederea unor câștiguri de moment îndemnând cu obstinație la adoptarea binecunoscutului slogan de acum „drill, baby drill”, vor trebui să facă un pas înapoi și să calculeze ceva mai precis ce însemnează pierderile și ce reprezintă câștigul unui asemenea demers. Până atunci, vedem cum aprovizionarea cu alimente în Uniunea Europeană, din care facem și noi parte este din ce în ce mai expusă riscurilor climatice, ce se manifestă în special la producția agricolă, pescuit și acvacultură în Sudul Europei, până la prelucrarea alimentelor și lanțurile de aprovizionare internaționale pe tot cuprinsul european. Schimbările climatice sapă la temelia sectorului alimentar, punând în pericol siguranța acestuia privind disponibilitatea de a produce, distribui și asigura în mod eficient și stabil populația cu hrana necesară.
Uniunea Europeană a emis programe și planuri de sprijin ce vor asigura subzistența și sustenabilitatea producției alimentare, mai mult, se iau măsuri pentru ca alimentele sănătoase, sigure, atât pentru consumator, dar și prin întreg lanțul de producție „din fermă la farfurie” să poată fi în continuare accesibil, la prețuri rezonabile. Nimic însă nu se poate face fără eforturi și sacrificii, noile tehnologii permit îmbunătățirea gestionării fermelor și a practicilor agricole, de asemenea, activitatea de cercetare având ca obiect gestionarea dezastrelor și adaptarea recoltelor la condițiile climatice severe, de exemplu strategii ce includ tehnici genomice privind obținerea de plante rezistente la anumite condiții pentru furajare sau chiar pentru alimentația umană. Degradarea sistematică a solului este, de asemenea, un punct viral ce determină risc alimentar, solul fiind de mulți ani de acum suprasolicitat în condițiile unei agriculturi mecanizate și intens chimizate în vederea obținerii de recolte cât mai mari, situație la care se adaugă stresul climatic reprezentat de dezastre precum inundații, secetă și ariditate, ierni cu ger uscat lipsite de stratul protector de omăt, succesiuni de manifestări climatice neașteptate, precum scăderi bruște de temperatură și ninsori la sfârșit de primăvară, grindină excesiv de distrugătoare, toate acestea îngreunează refacerea și primenirea solurilor. Solurile trebuie să se însănătoșească treptat pentru a putea produce din nou, iar pentru aceasta au nevoie de timp, aer, soare și umiditate pentru a se recalibra. Nu în ultimul rând, este nevoie ca fermierii și agricultorii să înțeleagă că pământul, apele, pădurile, nu mai pot fi exploatate fără discernământ, că nu mai pot fi forțate să producă prin mijloace care în timp duc la pierderea ireversibilă a suprafețelor sau habitatelor respective și implicit la posibilitatea de a mai obține hrană. Că au nevoie de specialiști care să îi consilieze și să îi învețe ce pot face, că trebuie să accepte și să înțeleagă natura așa cum este ea acum și să o trateze cu respect.
Text și imagini: Daniela CINEZEANU, Boromir Sibiu Publicity