1. Aspecte generale
Salariatul cu fracțiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil. Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de normă prin contracte individuale de muncă cu timp parţial, atât pe durată nedeterminată, cât și pe durată determinată, încheiate numai în formă scrisă. Contractul individual de muncă cu timp parţial cuprinde, în plus față de contractul individual de muncă cu normă întreagă, următoarele: durata muncii şi repartizarea programului de lucru; condiţiile în care se poate modifica programul de lucru; interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor
de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora. În lipsa acestor elemente suplimentare, contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă.
2. Evidența orelor de muncă prestate și interdicţia de a efectua ore suplimentare
Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.
Pentru salariaţii mobili şi salariaţii care desfăşoară muncă la domiciliu, angajatorul ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu salariaţii prin acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia. Nerespectarea obligației de ținere a evidenței orelor de muncă prestate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei. Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.
3. Contribuțiile sociale raportate la salariul de bază minim brut pe ţară
Potrivit legii, contribuţiile sociale datorate de către persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial nu pot fi mai mici decât nivelul contribuţiilor sociale calculate prin aplicarea cotelor prevăzute de lege asupra salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţiile sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ. În caz contrar, diferenţa se suportă de către angajator în numele angajatului. Acest nivel minim al contribuțiilor sociale nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situaţii: sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare; sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 de ani; sunt persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi; au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de bază minim brut pe ţară. În principiu, dovada situațiilor de mai sus se face cu documente justificative furnizate de persoanele care se află în situațiile respective. În ipoteza cumulării
mai multor contracte individuale de muncă, salariaţii aflaţi în situaţia respectivă au obligaţia să depună la fiecare angajator o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că veniturile lunare brute cumulate, realizate din salarii şi asimilate salariilor în baza mai multor contracte individuale de muncă, sunt cel puţin egale cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată.
*Acest material prezintă cadrul legal general în materie, fără pretenții de exhaustivitate pe subiect. Ideile prezentate sunt strict informative și nu elimină necesitatea analizării prevederilor legale expuse și nici pe aceea a consultanței juridice oferite de un avocat, nefiind un substitut pentru acestea într-o speță concretă.
Text: Rubrică realizată de av. Achim-Sorin RĂZOARE – colaborator Laurenţiu, Laurenţiu & Associates