„Ce vă pot spune sigur este că am reușit să adunăm producția de orz, mai sunt câteva procente până la recoltarea totală a întregii suprafețe din România, deci producția este la adăpost. Am trecut de 60% și la recoltatul grâului și ce avem până acum ne arată că vom avea, și suntem siguri de acest lucru, cantitatea de grâu necesară consumului intern. Nu o să vă dau producțiile, pentru că nu aș vrea să influențez piața. O să vă comunic aceste producții când se va încheia recoltatul și întreaga producție va fi în magazie închisă cu lacătul sau cu altceva pe dinafară”, a precizat ministrul Agriculturii, într-o conferință de presă.
În legătura cu producția de orz deja recoltată, domnul Daea a răspuns că este o producția mai mică cu 20% față de anul trecut.
Județul Vrancea a fost județul cel mai afectat de secetă, urmat de Galați și Buzău, iar din cele 10 județe pe care le-a văzut imediat după preluarea sectorului agricol, situația a variat în funcție de regiune. „Este un mozaic de situații la distanțe foarte mici și aceasta din varii motive: structura și textura solului, care este diferită de la o parcela la alta, au ajuns cantități diferite de apă, au fost ploi neuniforme (…), de aici diferența de vegetație de la o parcelă la alta. Din cele 10 județe pe care le-am văzut, cel mai distrus, cel afectat este județul Vrancea, urmează Galați și apoi Buzău”, a subliniat ministrul MADR.
Acesta nu a precizat care este suprafața totală afectată până în prezent de secetă, întrucât există riscul ca aceasta să crească. „Ca suprafață este greu de spus acum, pentru că această suprafață, dacă nu vin fronturi de ploi, și nu vin din datele pe care le avem, suprafața va creste”, a adăugat Petre Daea.
redactor: ing. Popa Claudia

