Zeci de mii de oameni și-au pierdut slujbele, mii de companii, mai ales din sectorul HoReCa, s-au văzut nevoite să își închidă sau, în cel mai bun caz să își suspende activitatea. Cele mai importante evenimente din lume au fost amânate sau chiar anulate. În acest context, am fost nevoiți și noi să reprogramăm cel mai important proiect al nostru, expoziția internațională GastroPan.
Dar în tot acest context negativ trebuie să încercăm cu toții să vedem o rază de speranță, să ne reinventăm și să ne adaptăm noilor realități. Din primele informații pe care le-am cules din teritoriu, sectorul de panificație este deocamdată mai puțin afectat pe partea de producție în brutării, dar suferă mai mult pe latura comercială. Mă refer aici la magazinele proprii care serveau gustări rapide sau prăjituri în locații, dar și la cofetăriile afectate de scăderea comenzilor de torturi pentru evenimente. Fiind o perioadă de criză, lumea își rezumă cumpărăturile la produsele alimentare de bază, din care nu lipsește însă “pâinea cea de toate zilele”. Livrarea la domiciliu și comenzile on-line ar fi printre soluțiile care pot fi rapid implementate în noul context. Pe lângă măsurile de protecție a sănătății clienților și a angajaților, folosiți rețelele sociale pentru a ține o legătură permanentă cu clienții, pentru a se simți în siguranță.
Împreună vom trece peste această mare provocare, dar lumea și contextul economic nu va mai fi la fel și trebuie să știm să răspundem cu soluții, produse și servicii noi. Fiind o situație care ne afectează și pe noi – ca organizatori de expoziție și de cursuri de perfecționare, am luat deja primele măsuri alternative. Printre acestea amintim demararea procedurilor pentru lansarea un sistem online pentru predare a cursurilor noastre, care va fi funcțional în viitorul apropiat. De asemenea, depunem toate eforturile, împreună cu expozanții și partenerii în organizarea expoziției GastroPan, pentru ca evenimentul să se desfășoare în cele mai bune condiții în noua perioadă: 21-23 iunie 2020.
În funcție de evoluția situației și a regulilor impuse de autorități, perioada de desfășurare ar putea suferi noi modificări, urmând să comunicăm din timp, pe toate canalele, o eventuală nouă dată de desfășurare. Pentru informații actualizate vizitați www.gastropan.ro sau urmăriți-ne pe Facebook.
Vă dorim multă sănătate și să ne vedem cu bine la GastroPan!
Autor: Jakab Boróka – Redactor Şef, Manager Proiect GastroPan

