NOUTĂȚI PRIVIND INACTIVITATEA FISCALĂ

PRIN LEGEA NR. 239/2025 PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI DE REDRESARE ŞI EFICIENTIZARE A RESURSELORPUBLICE ŞI PENTRU MODIFICAREA ŞI COMPLETAREA UNOR ACTE NORMATIVE, PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIALLA DATA DE 18 DECEMBRIE 2025, LEGIUITORUL A ADUS O SERIE DE MODIFICĂRI INCLUSIV ÎN DOMENIUL INACTIVITĂȚII FISCALE, FIIND INTRODUSE NOI CAZURI DE DECLARARE A INACTIVITĂȚII FISCALE ȘI NOI INSTRUMENTELA ÎNDEMÂNA AUTORITĂȚILOR STATULUI PENTRU DIZOLVAREA UNOR CATEGORII DE CONTRIBUABILI DECLARAȚI INACTIVI FISCAL. VOM PREZENTA ÎN CONTINUARE, FĂRĂ PRETENȚII DE EXHAUSTIVITATE, PRINCIPALELE REPERE PRIVIND DECLARAREA INACTIVITĂȚII CONTRIBUABILILOR ȘI CONSECINȚELE AFERENTE, RAPORTAT LA CADRUL LEGAL ÎN VIGOARE.

1. DECLARAREA CONTRIBUABILILOR CA INACTIVI
Anterior noii reglementări, un contribuabil putea fi declarat inactiv dacă se afla în una dintre următoarele situații:
a) nu îşi îndeplineşte pe parcursul unui semestru calendaristic nicio obligație declarativă prevăzută de lege;
b) se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
c) organul fiscal central constată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;
d) inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului;
e) durata de funcționare a societății este expirată;
f) societatea nu mai are organe statutare;
g) durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

Prin noua reglementare au mai fost introduse două cazuri de inactivitate fiscală, aplicabile de la 1 ianuarie 2026, pentru persoanele juridice:
h) nu are cont de plăți în România sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului;
i) nu a depus situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora.

2. CONSECINȚELE DECLARĂRII CONTRIBUABILILOR CA INACTIVI
Contribuabilii declarați inactivi care desfăşoară activități economice în perioada de inactivitate sunt supuşi obligațiilor privind plata impozitelor, taxelor şi contribuțiilor sociale obligatorii prevăzute de lege, dar, în perioada respectivă, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor efectuate.

Beneficiarii care achiziționează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili declarați inactivi, după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului.

Totodată, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA dacă este declarată inactivă conform prevederilor legale, de la data declarării ca inactivă.

Nu în ultimul rând, merită menționat că inactivitatea fiscală declarată potrivit legii, cu excepția inactivității fiscale declarate ca urmare a înscrierii inactivității temporare la registrul comerțului, se înscrie atât în cazierul fiscal al persoanei juridice declarate inactivă, cât și al reprezentanților legali ai acestora¹.

Prin noua reglementare s-a stabilit însă și faptul că, în situația în care un contribuabil declarat inactiv nu se reactivează în termen de un an de la data la care a fost declarat în inactivitate, acesta se dizolvă la solicitarea organului fiscal² sau, după caz, în situația companiilor, prin intermediul Oficiului Național al Registrului Comerțului, în baza unei proceduri speciale introduse prin noul act normativ.

Cu titlu tranzitoriu, s-au stabilit următoarele pentru contribuabilii deja declarați inactivi la data intrării în vigoare a noului act normativ care nu figurează cu obligații fiscale restante şi nu sunt subiecții unor sesizări penale: (i) contribuabilii cu o inactivitate mai mare de 3 ani se dizolvă dacă nu se reactivează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a noului act normativ; (ii) contribuabilii cu o inactivitate între 1–3 ani se dizolvă dacă nu se reactivează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noului act normativ.

¹ Iar, potrivit legii, este interzisă autorizarea anumitor operațiuni precum înființarea societăților, cesiunea de titluri de participare, numirea de noi reprezentanți legali, cooptarea de noi asociați/acționari cu prilejul efectuării majorării de capital social etc., dacă în cazierul fiscal al noilor asociați/acționari/reprezentanți legali există înscrise informații/fapte dintre cele stabilite prin lege (ex. inactivitatea fiscală).

² Prin excepție, în cazul contribuabilului care are inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului, formularea cererii de dizolvare se realizează după expirarea termenului de inactivitate temporară, în situația în care nu şi-a reluat activitatea.

Acest material prezintă cadrul legal general în materie, fără pretenții de exhaustivitate pe subiect. Ideile prezentate sunt strict informative și nu elimină necesitatea analizării prevederilor legale expuse și nici pe aceea a consultanței juridice oferite de un avocat, nefiind un substitut pentru acestea într-o speță concretă.

Brutarul Cofetarul – Gastromedia – GastroPan – PanGastRo