PRELUNGIREA TERMENULUI PENTRU APLICAREA AMNISTIEI FISCALE

Prin OUG nr. 132/2024 pentru modificarea și completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal și pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în monitorul oficial la data de 22 noiembrie 2024, pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-și clarifice situația fiscală, legiuitorul a dispus prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 19 decembrie 2024, termenul limită de depunere a notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistie rămânând însă același, respectiv 25 noiembrie 2024. Vom prezenta în continuare cele mai importante repere ale amnistiei fiscale în domeniul obligațiilor accesorii, de interes pentru companii, raportat la noul cadru legal în vigoare.

Prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale

Așadar, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie 2024, fiind însă prelungit termenul pentru depunerea cererii și plata obligațiilor bugetare principale până la 19 decembrie 2024. Prin urmare, debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare, accesorii trebuie să aibă depusă la organul fiscal notificarea cu privire la intenția lor până cel mai târziu la data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii.

Condițiile principale ale amnistiei raportate la noul termen

Odată depusă notificarea inițială, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetareprincipale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) toate obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv se sting până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024;

b) sunt stinse, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024;

c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor de mai sus, până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Prin excepție, în cazul în care debitorul a depus notificarea cu privire la intenția de a beneficia de amnistie până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, dar nu depune cererea de anulare până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv, dar îndeplinește la această dată celelalte condiții legale, acesta beneficiază de anularea unor obligații bugetare, prin emiterea, din oficiu, de către organul fiscal a deciziei de anulare a unor obligații bugetare după constatarea îndeplinirii acestor condiții.

În ceea ce privește eșalonările în curs, debitorii din această categorie pot beneficia, în baza notificării introductive, de amânarea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor rămase din eșalonarea la plată acordată. Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor se acordă dacă cererea de anulare se depune până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv și eșalonarea la plată se finalizează până la data depunerii cererii de anulare inclusiv, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024.

*Acest material prezintă cadrul legal general în materie, fără pretenții de exhaustivitate pe subiect. Ideile prezentate sunt strict informative și nu elimină necesitatea analizării prevederilor legale expuse și nici pe aceea a consultanței juridice oferite de un avocat, nefiind un substitut pentru acestea într-o speță concretă.

Text: Rubrică realizată de av. Achim-Sorin RĂZOARE – colaborator Laurenţiu, Laurenţiu & Associates

Brutarul Cofetarul – Gastromedia – GastroPan – PanGastRo