Luni, 09 Octombrie 2017 13:33

Definirea și redefinirea identității de brand (1)

Construirea unei identități de brand este, într-adevăr, pe atât de complicată precum sună. Da, este nevoie de specialiști care să sprijine acest demers, dincolo de personalul companiei pentru care se realizează brandingul, iar alegerea acestor specialiști determină – în mare măsură – succesul proiectului.

Totuși, proiectul de (re)branding începe în interiorul companiei, la nivel de top management. Antreprenorul/CEO-ul, alături de echipa de marketing – acolo unde există – vor iniția proiectul și vor face primii pași în definirea lui. Abia în momentul în care la nivelul companiei există o înțelegere unitară a condițiilor în care acest re(branding) intervine, începe căutarea unui furnizor.

Pașii de urmat înainte de începerea efectivă a construirii brandului/logo-ului sunt:

1. Analizarea și evaluarea pieței în care compania activează sau pentru care se va lansa noul brand.  Cunoașterea publicului țintă ar trebui să fie cele mai importante aspecte de urmărit în această etapă, iar informațiile obținute în această fază se vor transmite agenției de creație, împreună cu informațiile inițiale.

2. Definirea misiunii și a viziunii companiei. În cazul în care ele există deja, se vor audita din punct de vedere al relevanței pe care o au în legătură cu obiectivele strategice ale companiei și realitatea pieței. Aceste două elemente, ce pot fi însoțite de o listă de valori, reprezintă chintesența activității pe care compania o desfășoară și rațiunea de a exista în piață. Păstrarea aceluiași registru în comunicarea externă ajută la definirea brandului și la separarea lui de concurență și alte branduri existente pe piață. Lista de valori pe care compania le urmează poate fi exploatată din punct de vedere al comunicării externe, popularizând acele promisiuni către clienți, ce reies din valorile companiei.

(continuăm)

servicii profesionale de proiectare

SIGLE / PLIANTE / AUTOCOLANTE / AMBALAJE

Detalii: 0732 575 556, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., www.branding.boroinfo.ro

Republicarea conținutului website-ului www.brutarul.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.brutarul.ro.

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…