Joi, 04 Mai 2017 21:02

Revistele BRUTARUL şi GASTROMEDIA au atras peste 21.000 de specialiști la GastroPan

Prin procedura de prelucrare a taloanelor de acces şi a chestionarelor referitoare la GastroPan 2017 avem date semnificative cu privire la feedback-ul expoziţiei.

Peste 86% dintre vizitatori deţin funcţii de conducere și putere de decizie: proprietar, director general, director de vânzări, director de producție, angajat cu putere de decizie, precum şi specialist din domeniu. Ca şi în anii precedenți, prin invitaţiile noastre au ajuns la expoziţie vizitatori de la fabrici de pâine, brutării industriale şi artizanale, cofetării, gelaterii, ciocolaterii, patiserii, fabrici de biscuiţi şi dulciuri, fabrici de paste făinoase, mori de grâu, restaurante, hoteluri, pensiuni, baruri, cafenele, etc.

Specialiştii au venit din toate colţurile țării: Centru 25%, Nord Vest 12%, Vest 10%, Sud Vest 6%, Nord Est 9%, Sud (inclusiv Bucureşti)17%, Sud Est 9%, din alte ţări 12%

Cea mai mare realizare a expoziţiei a însemnat faptul că pe standurile expozanților s-au concretizat afaceri semnificative. Firme străine, venite pentru prima data la GastroPan, au fost încântate de ceea ce au obținut de la această participare, spunând că pe plan internațional târgul de specialitate este unul dintre cele mai reușite evenimente din domeniu. A fost subliniat, în toate feedback-urile primite de la participanți, importanța pe care a avut-o pentru firmele expozante, selectarea vizitatorilor și folosirea eficientă a timpului petrecut la GastroPan.

Deşi spaţiul a fost destul de mic pentru concurs, considerăm că anul acesta am avut concurenţi foarte talentați care au prezentat creații ce au ridicat meseria de brutar și cofetar la rang de ARTĂ. Operele de artă prezentate ne-au uimit pe toţi cei care am fost prezenţi, iar talentul şi profesionalismul concurenților ne arată din nou adevărul din sloganul lui Steve Jobs „Singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubeşti ceea ce faci”. Sper să avem în cursul acestui an suficient spaţiu în cele două reviste pentru a prezenta aceste minunate creaţii ale artiştilor noștri.

Cu acest prilej dorim să mulţumim celor care aţi fost alături de noi, pentru eforturile deosebite de a fi prezent la acest eveniment, reuşind împreună să creăm şi anul acesta un eveniment de rang excepţional, deoarece "Nu există dragoste mai sinceră decât dragostea pentru mâncare." - George Bernard Shaw

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…